Despre mine

Fotografia mea
Ma numesc Anca...sunt intr-o continua cautare de lucruri mici simple si frumoase. Imi place sa rad,sa tac, sa vorbesc, sa ma joc cu culori, ate, prostioare, arome, sa beau cafea cu lapte si ceai bun cu oameni dragi. Imi place sa cred ca fac din casa mea o casuta din poveste:), unde va invit din cand in cand sa impartasim momente. Va multumesc ca ati trecut pe aici, puteti sa-mi scrieti la: anca.ivan99@yahoo.com

duminică, 3 septembrie 2017

Cum se face maiaua pentru paine?

Prima oara nu mi-a iesit, din cauza ca am hranit o prea rar, pentru ca nu m-am indurat sa arunc jumatate, mereu pastram mai mult:) (sunt strangatoare). Mirosea asa de groaznic incat am vrut sa o arunc cu tot cu vasul in care o crescusem, n-avea nicio legatura cu maiaua, era doar faina inacrita.
A doua incercare a fost cu succes, am facut mai multe paini de atunci, am si dat unei prietene, mai am de dat pentru amatorii din Iasi:).
Prima oara am auzit de maia prin 2010, de la o prietena nemtoaica a fratelui meu, a venit in vizita cu un borcan cu ceva albicios care dadea pe afara si a facut o paine asa si asa. Mi s-a parut o aberatie, genul de fite din occident, mai ales ca eu stiam ca drojdia e buna, sunt oameni care iau si suplimente de drojdie de bere. In continuare nu sunt documentata in legatura cu efectele negative sau pozitive ale drojdiei. Painea cu maia insa este incredibil de gustoasa, cu o textura densa dar aerata, elastica, nu ti se umfla in stomac. Gusturile se educa, dar painile care mi-au iesit mie sunt atat de bune ca nu prea mai putem manca paine cu drojdie, pur si simplu imi pare ca n-are niciun gust.
Copilul si cainele meu care nu pun gura pe paine neam, rad dintr-o rasuflare jumatate dintr-o paine cu maia.
Sa revenim la maia. Am facut-o dupa indicatiile de aici.
Va trebuie:
- un borcan de sticla de 800 g cu capac (sau orice alt recipient transparent cu capac). Borcanul este cel mai simplu de folosit pentru ca pur si simplu se pune capacul, se sbate putin si se amesteca singure ingredientele.
- un cantar de bucatarie
- faina alba de grau eu folosesc 650 sau de la moara
- faina de secara (pentru inceput)
- apa (eu am pus de la chiuveta, pe care o tineam intr-o sticla pe blat - apa a fost la temperatura camerei)
E foarte bine descris procesul pe blogul Codru de paine, dar il reiau totusi:
Atentie! Maiaua se hraneste dimineata si seara, cu exceptia primei zile!!! (daca incepeti la 7 seara, la 6-7-8 dimineata ar trebui sa o hraniti)
La fiecare hranire spalati borcanul. Turnati maiaua in alt vas, spalati borcanul, adaugati cantitatea cantarita de maia, apoi apa si faina.
In afara de pornire, se respecta PROPORTIA: 1 parte maia, 1 parte apa, 1 parte faina
Ziua 1 : amestecati 100 g apa, 50 faina secara, 50 faina grau. Puneti capacul lasati 24ore
Ziua 2: spalati borcanul, pastrati 75 g cultura, 75 g apa, 75 g faina (25 secara, 50 faina grau)
Ziua 3-7 (de acum din 12 in 12 ore, dimineata si seara) spalati borcanul, pastrati 75 g cultura, 75 g apa, 75 g faina grau
Din ziua a 7-a puteti face paine:). Si ce paine minunata:)
Tot de acum o puteti pune la frigider si sa o scoateti o data pe saptamana sa o hraniti daca sunteti ca mine, brutari de week-end.

2 comentarii:

  1. Multumesc ca ai pus aici, o sa incerc si eu, pozele cu painile tale m-au facut sa reiau si eu facutul painii, dar cu maia nu am stiut! Eu mai fac un fel de lipii in care pun ardei taiati marunt sau masline maruntite, oregano, busuioc, si se mananca in post asa, goale!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ani de zile am facut paine cu maia dar niciodata nu mi-au iesit asa de faine ca ale tale.
    Poate ca nu am spalat borcanul intre hraniri? :D

    (cu aruncatul si eu faceam la fel, nu imi venea sa arunc bunatate de maia in crestere :D )

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...